papagali tagged posts

6 motive pentru care pasarile sunt animale de companie excelente

Dacă plănuieşti să-ţi iei un animal de companie, ia în calcul şi varianta de a-ţi cumpăra o pasăre sau poate chiar de a adopta una. Frumoasele înaripate sunt sociabile, amuzante, destul de uşor de îngrijit, dar nu numai atât. Ele au multe calităţi pentru care pot fi considerate animale de companie excelente. Iată 6 dintre aceste atuuri!

1. Sunt mai uşor de întreţinut decât alte animale

Spre deosebire de câini sau pisici, păsările nu lasă păr, nu aleargă prin toată casa şi îşi fac nevoile în colivie. Nu au nevoie de plimbări pe afară, iar atunci când nu aveţi timp să le daţi drumul prin casă, puteţi, pur şi simplu, să le lăsaţi în colivie. Au nevoie de atenţie şi dragoste, dar nu sunt atât de geloase şi nu vă cer să le acordaţi afecţiune tot timpul. Nu fac foarte multă mizerie, iar colivia lor trebuie curăţată doar o dată pe zi.

Mai mult

Nu-ti lasa papagalul sa sufere de singuratate!

„Stolul” unui papagal nu trebuie să fie format neapărat din alte păsări atunci când înaripatul cu pricina trăieşte în captivitate. Papagalii sunt animale sociabile care se mulţumesc şi cu prezenţa stăpânilor sau a altor animale. Dacă ai un astfel de animăluţ acasă, te rugăm din suflet, nu-l lăsa să sufere de singurătate şi plictiseală! Iată câteva sfaturi pentru a-ţi face papagalul fericit.

Achiziţionează încă un animal de companie! Pentru ca papagalul tău să nu se plictisească are nevoie de un companion pe care să-l urmărească. Poţi alege un alt papagal cu care să fie compatibil sau chiar un câine sau o pisică (pe care să-i ţii sub supraveghere!). De asemenea, poţi alege un hamster, un porcuşor de Guinea sau o broască ţestoasă. Dacă optezi pentru un astfel de animal de companie, fii cu ochii pe el atunci când eliberezi papagalul prin casă.

Mai mult

Retete pentru papagali: Ardei umpluti

Chiar si papagalii se plictisesc cateodata de mancarea pe care o primesc in fiecare zi. De aceea, dieta lor trebuie diversificata si imbogatita cu alimente pline de nutrienti, potrivite pentru ei. Iata o reteta delicioasa, pe care animalutele voastre o vor adora.

Ingrediente:

1 ardei gras
20-30g de pui fiert
1 bucata mica de branza fara sare
1/4 ceasca de morcovi taiati marunt si de coji de castravete
1/4 ceasca mâncare speciala pentru păsări (granule sau mix de seminte)
1/4 ceasca supa de pui, fara sare

Instrucțiuni de preparare:

  • Tăiați partea de sus a ardeiului și curățați-l de semințe, astfel incat sa creati un mic castron.
  • Într-un castron, amestecati ingredientele si puneti-le in ardeiul curatat.
  • Ardeiul se da la cuptor pentru 3-4 minute la 140 de grade, apoi se lasa la r...
Mai mult

Cum protejam papagalul atunci cand e prea cald in casa

Vara s-a instalat deja, iar temperaturile cresc continuu. In cel mai fericit caz, un aparat de aer conditionat este salvarea noastra si a animalelor in zilele toride. Dar ce ne facem atunci cand, de exemplu, aerul conditionat nu exista sau nu functioneaza, iar papagalul nu mai poate suporta caldura? Iata cateva sfaturi!

In cazul in care papagalul este putin stresat si respira greu din cauza caldurii, asezati-l in cel mai racoros loc al casei,  umpleti o sticla cu pulverizator cu apa potrivita ca temperatura (racoroasa, dar nu rece!) si pulverizati deasupra pasarii.

Mai mult

Cum inveti papagalul sa „dea mana” cu tine

Dacă vrei să-ţi înveţi papagalul să „dea mâna” cu tine, pregăteşte-te pentru o porţie de distracţie pe cinste!

În primul rând, pentru a-ţi dresa papagalul trebuie să cunoşti câteva lucruri de bază pentru a face micuţul înaripat să se simtă în largul său. Trucurile de bază le poţi citi în articolul despre dresajul de bază al papagalilor.

Mai mult

Papagalul nimfa

Fiind unul dintre papagalii preferaţi ca animale de companie, papagalul nimfă îşi etalează talentul în cântecele sale. Masculii, în general, tind să „compună” cântece foarte lungi sau să imite şi să transforme în variante fluierate melodii pe care le-a auzit de mai multe ori.

Nimfele sunt păsări foarte sociabile, dornice de atenţie şi de dragoste. De aceea, este foarte posibil ca după ce i-aţi câştigat încrederea, papagalul să se aşeze destul de des pe umărul dumneavoastră în semn de afecţiune. Femelele sunt celebre pentru prietenia de care dau dovadă. Ele se vor aşeza pe stăpân sau lângă acesta şi se vor juca cu părul, hainele ori bijuteriile lui pentru a-l băga în seamă.

Mai mult

6 alimente interzise pentru papagalul tau

Papagalii pot fi hrăniţi cu o gamă destul de variată de legume şi fructe. Cu toate astea, trebuie să ştiţi că anumite alimente de acest gen pot fi dăunătoare pentru ei. Iată şase dintre ele.

Avocado. Papagali? Guacamole? Sună la fel de exotic? Ei, bine, nu este. Oricât ar fi de sănătos pentru noi, consumul de avocado poate duce la îmbolnăvire deoarece este toxic pentru papagali. Orice ar fi, nu hrăniţi pasărea cu acest fruct!

Mai mult

Retete pentru papagali: Smoothie de fructe

Credeaţi că doar oamenii pot consuma mâncare preparată? Ei, bine, trebuie să ştiţi că le puteţi găti chiar şi papagalilor voştri, atât timp cât o faceţi cum trebuie. Noi vă prezentăm astăzi o reţetă pe gustul frumoaselor înaripate: smoothie de fructe.

Mai mult

De ce musca papagalul?

Papagalii sunt animale de companie ideale. Sunt păsări inteligente, sociabile şi jucăuşe. Totuşi, în captivitate, ei se pot comporta deseori precum nişte bebeluşi. Ţipă, se plâng, scot sunete ciudate sau chiar se comportă agresiv. Acesta este modul lor de a-şi manifesta nemulţumirile.

De ce muşcă papagalul? De cele mai multe ori cauzele sunt diferite. În general, papagalii nu îşi folosesc ciocul pentru a ataca ci doar pe post de unealtă ori pentru a se apăra de ceva. Papagalii se joacă, se cocoaţă, mănâncă şi îşi curăţă penele cu ajutorul ciocului. De asemenea, ei se folosesc de el pentru a se apăra atunci când se simt iritaţi. Dacă încercaţi să îl scoateţi din cuşcă în momente în care este somnoros ori încercaţi să vă jucaţi cu el când nu vrea, fiţi siguri că vă veţi alege cu o muşcătură.

Mai mult

Micul Alexandru, vorbaretul din familie

Micul Alexandru este o specie de papagal ce provine din nord-vestul Asiei. Are o personalitate puternică, nu este timid şi se ataşează foarte repede de stăpân ceea ce îl face un animal de companie ideal. Se spune că atât Micul Alexandru, cât şi Marele Alexandru şi-au primit numele după Alexandru Macedon, cel care i-ar fi adus pentru prima dată din Asia în Europa.

Papagalii Micul Alexandru sunt păsări sociabile, foarte vioaie, cărora le place să petreacă timp în compania stăpânilor. Dacă sunt crescuţi de mici, aceşti papagali pot învăţa destul de rapid diferite trucuri, precum şi cuvinte uşoare. În cazul în care doriţi să-l învăţaţi să-şi spună numele, alegeţi-i unul care să cuprindă vocalele “a” sau “o” deoarece pe acestea le pot pronunţa cel mai uşor. Pentru ca ei să înveţe sunete sau cuvinte, trebuie să vă rezervaţi cel puţin o oră pe zi în care să le vorbiţi.

Mai mult