Tips&Tricks

Cum sa imbunatatim colivia pasarii

Fiecare are nevoie de o schimbare de atmosferă, chiar şi păsările, despre care credem că preferă acelaşi lucru de pe-o zi pe alta. Gândiţi-vă puţin. Cât de bine vă simţiţi când vă vedeţi casa curată sau renovată? Acelaşi lucru se întâmplă şi în cazul păsărilor. O colivie mai spaţioasă sau cu dotări în plus îi poate oferi prietenului înaripat o stare mai bună. Haideţi să aflăm cum putem face aceste lucruri.

Deşi îi furnizăm păsării o cuşcă mare, nu este uşor pentru ea să trăiască în captivitate. Aşadar, este bine ca din când în când să maximizăm spaţiul păsării cât de mult putem. Dacă prin cuşcă există jucării sau obiecte pe care pasărea nu le mai foloseşte, ar fi bine să le aruncaţi...

Mai mult

Tigaile non-aderente, un pericol pentru sanatatea pasarilor

Atunci cand iti iei un animal de companie, trebuie sa iti asumi o multime de responsabilitati. Printre acestea, se numara si schimbarea anumitor obiceiuri pentru ca pasarea pe care o aduci acasa sa fie in siguranta tot timpul.

Te-ai obisnuit sa inchizi geamurile mereu, sa tii pasarea deoparte atunci cand gatesti si sa ai grija atunci cand inchizi usile? Foarte bine. De acum, se pare ca va trebui sa-ti schimbi si tigaile. Daca obisnuiesti sa folosesti tigai non-aderente, este indicat sa le dai deoparte de acum si sa folosesti unele din inox.

Tigaile non-aderente sunt realizate dintr-un material care cu timpul se deterioreaza. De fiecare data cand tigaia este pusa pe foc, materialul emana un gaz pe care noi nu-l simtim, insa care pentru pasari este foarte nociv...

Mai mult

Cum facem sucuri naturale pentru pasari

Ştim cu toţii că fructele şi legumele proaspete ar trebui să fie parte din regimul alimentar al oricărei păsări de companie. Ele trebuie consumate în cantităţi rezonabile, deoarece asigură necesarul de vitamina A şi de calciu. Fructele şi legumele au atât o parte fibroasă, parţial indigestibilă, cât şi una suculentă,  care este asimilată uşor în sistemul digestiv. Deşi fibra este importantă pentru digestia păsărilor, sucul este cel încărcat cu vitamine, minerale, fitonutrienţi şi flavonoide. Aşadar, haideţi să învăţăm câteva reguli de bază pentru sucurile naturale recomandate păsărilor.

În primul rând, este de preferat ca sucurile să fie făcute în casă...

Mai mult

5 motive sa ai o pasare de colivie acasa

Atunci când vine vorba de animale de companie, majoritatea oamenilor se gândesc la câini și pisici, însă există și persoane, ca noi ,care au curajul de a privi dincolo de aparențe și aleg animăluțe care se potrivesc mai mult caracterului și stilului lor de viață. O pasăre de colivie îți poate oferi nenumărate satisfacții și poate deveni, fără îndoială, cel mai bun prieten al tău. Iată cateva motive care te vor face să ne dai dreptate:

  1. Unele păsări pot vorbi. Bine, nu pot purta conversații, însă ele sunt capabile să imite sunete și chiar să fredoneze melodiile tale preferate. Cât de simpatic este acest lucru?
  2. Nu costă mult. Pe lângă faptul că le găsești în petshop la prețuri foarte mici, nici îngrijirea lor nu necesită foarte mulți bani, așa că un papa...
Mai mult

Papagalii si preferintele lor muzicale

Papagalii au preferințe muzicale personale și adoră și ei să cânte și să danseze. Singurul lucru pe care micii noștri prieteni nu îl agreează absolut deloc este chiar…muzica dance!

Deși papagalii sunt recunoscuți pentru abilitatea lor de a mima, de a copia gesturi și sunete pe care le aud zilnic, oamenii de știință au descoperit, de curând, că ei au, de fapt, preferințe muzicale proprii – și detestă, la propriu, acordurile dance.

Aparent, frumoasele înaripate adoră muzica clasică, care le dă o stare de bine, relaxantă. Dacă ai acasă un papagal, poți asculta în liniște opere de Bach, Mozart, sau Ceaikovsky, însă ai face bine să eviți sound-urile noi, dance, sau electronice, care îl vor idispune pe amicul tău.

Atunci când se simt în largul lor din toat...

Mai mult

Topul celor mai populare nume ale pasarilor de companie

Tocmai ți-ai cumpărat o pasăre ca animal de companie și nu știi ce nume să îi pui? Ai nevoie de o idee, sau vrei să afli care sunt numele cele mai uzuale în întreaga lume? Ei bine, am pregătit o listă cu câteva dintre cele mai folosite și interesante dintre acestea, în speranța că vom veni în ajutorul tău, sau că te vom face, măcar, să zâmbești, când vei vedea cât de creativi pot fi oamenii de pe întreg Globul în ceea ce privește numele pe care le atribuie prietenelor lor înaripate.

Așadar, topul celor mai uzuale nume de păsări dîn întreaga lume este alcătuit din:

Angel (înger, mesager al Domnului – în greacă)

Buddy (prieten, amic)

Mango

Tweety

Sunny (însorit, fericit, strălucitor)

Charlie

Sunshine (răsărit de soare)

Baby

Tiki (în japoneză, ca...

Mai mult

Cum sa iti inveti papagalul sa vorbeasca

Mulţi dintre cei care aleg papagalii ca animale de companie spun că prezenţa coloratei înaripate în casa lor este o experienţă cu adevărat plăcută, iar convieţuirea cu aceste păsări are efecte pozitive asupra psihicului uman. Pentru a transforma relaţia cu papagalul tău într-o adevărată prietenie, trebuie să ştii cum să te porţi cu el, care îi sunt nevoile, care sunt lucrurile de care îi este teamă şi, mai ales, cum poţi să comunici cu el. Deşi încă există foarte mulţi sceptici, faptul că papagalii au abilitatea de a vorbi este o realitate, nu un mit, aşa că, dacă decizi să îţi cumperi un exemplar, noi te sfătuim să explorezi cât mai mult posibilităţile pe care ţi le oferă şi să îl înveţi cum să vorbească.

Cum să identifici un bun “orat...

Mai mult

Cum inveti papagalul sa „dea mana” cu tine

Dacă vrei să-ţi înveţi papagalul să „dea mâna” cu tine, pregăteşte-te pentru o porţie de distracţie pe cinste!

În primul rând, pentru a-ţi dresa papagalul trebuie să cunoşti câteva lucruri de bază pentru a face micuţul înaripat să se simtă în largul său. Trucurile de bază le poţi citi în articolul despre dresajul de bază al papagalilor.

Mai mult

Retete pentru papagali: Smoothie de fructe

Credeaţi că doar oamenii pot consuma mâncare preparată? Ei, bine, trebuie să ştiţi că le puteţi găti chiar şi papagalilor voştri, atât timp cât o faceţi cum trebuie. Noi vă prezentăm astăzi o reţetă pe gustul frumoaselor înaripate: smoothie de fructe.

Mai mult

Cum invatam papagalul sa-si zica numele?

Dacă tocmai aţi adoptat un papagal, este nevoie de o perioadă de adaptare, în care să vă cunoaşteţi unul de altul. Deşi este posibil un „dresaj” încă din primele zile, este mai bine ca acesta să mai aştepte o săptămână sau chiar două. Aşadar, încercaţi să exersaţi un proces de socializare cu papagalul înainte de a trece la comenzi. O parte importantă a acestui proces poate fi cea în care învăţăm papagalul să-şi rostească propriul nume.

Odată ce i-am dat un nume prietenului nostru înaripat, este bine să nu i-l schimbăm. Va fi mai uşor pentru amândoi dacă vei alege din prima un nume potrivit şi uşor de reţinut, pe care papagalul să-l poarte toată viaţa.

Pentru ca papagalul să-şi înveţe numele, va trebui să ne alegem un perimetru special, lini...

Mai mult