Fiecare are nevoie de o schimbare de atmosferă, chiar şi păsările, despre care credem că preferă acelaşi lucru de pe-o zi pe alta. Gândiţi-vă puţin. Cât de bine vă simţiţi când vă vedeţi casa curată sau renovată? Acelaşi lucru se întâmplă şi în cazul păsărilor. O colivie mai spaţioasă sau cu dotări în plus îi poate oferi prietenului înaripat o stare mai bună. Haideţi să aflăm cum putem face aceste lucruri.
Deşi îi furnizăm păsării o cuşcă mare, nu este uşor pentru ea să trăiască în captivitate. Aşadar, este bine ca din când în când să maximizăm spaţiul păsării cât de mult putem. Dacă prin cuşcă există jucării sau obiecte pe care pasărea nu le mai foloseşte, ar fi bine să le aruncaţi. Astfel, spaţiul va fi mai mare, iar animăluţul se va simţi mai bine.
Suporturile tradiţionale pe care pasărea se poate aşeza sunt amplasate, de obicei, dintr-un capăt în celălalt al cuştii. În schimb, suporturile moderne sunt mici şi pot fi dispuse prin toată cuşca, fără a ocupa prea mult spaţiu.
De multe ori, proprietarii de păsări cumpără jucării mari şi complicate, dar pe care animalele nu le bagă în seama. Data viitoare când mergi la pet shop, cumpără nişte jucării mai micuţe şi mai interesante. Pasărea le va aprecia! De asemenea, poţi încerca să-i faci şi nişte jucării în casă.
De multe ori, cuştile vin la pachet cu boluri de mâncare sau de apă făcute din plastic. Pe lângă faptul că pot fi construite din materiale dăunătoare, acestea nu sunt totdeauna pe placul păsării. Aşadar, cumpăraţi în locul lor piese din oţel inoxidabil, care vin de obicei cu agăţători pentru a fi amplasate în orice parte a cuştii.
Aţi văzut vreodată acele cuşti care au arene mari de joacă înăuntrul lor? Puteţi “simula” aceste dotări fără a cheltui foarte mulţi bani. Folosiţi suporturi flexibile pe bază de fir şi alte jucării şi accesorii pe care le puteţi agăţa de gratii. Pasărea va aprecia şi va petrece din ce în ce mai mult timp jucându-se.