6 alimente interzise pentru papagalul tau

Fresh tropical food, healthy avocado fruit

Papagalii pot fi hrăniţi cu o gamă destul de variată de legume şi fructe. Cu toate astea, trebuie să ştiţi că anumite alimente de acest gen pot fi dăunătoare pentru ei. Iată şase dintre ele.

Avocado. Papagali? Guacamole? Sună la fel de exotic? Ei, bine, nu este. Oricât ar fi de sănătos pentru noi, consumul de avocado poate duce la îmbolnăvire deoarece este toxic pentru papagali. Orice ar fi, nu hrăniţi pasărea cu acest fruct!

Ceapa. Fie că este gătită sau crudă, ceapa este un aliment interzis pentru papagali. Ea îi poate cauza înaripatului anemie, iritaţii la nivelul esofagului şi al gurii sau chiar ulcer.

Usturoiul. Ştim că el este cel care dă savoare foarte multor mâncăruri în cazul preparatelor pentru oameni, însă în cazul papagalilor, usturoiul are efecte similare cepei.

Roşiile. Aceste legume sunt destul de acide, astfel că pot cauza papagalului ulcer. Medicii veterinari ne recomandă să nu hrănim papagalul cu roşii crude. În cazul în care acestea sunt gătite bine (ca în cazul sosului de roşii pentru spaghetti), papagalul poate gusta din mâncare cu moderaţie.

Ciupercile. Ele pot afecta întregul sistem digestiv al papagalilor şi poate cauza chiar şi afecţiuni ale ficatului.

Ţelina. Ţelina în sine nu este interzisă şi nu dăunează digestiei papagalului, însă trebuie foarte bine curăţată de partea “aţoasă” a tulpinei înainte de a fi oferită spre consum.

Lasa un comentariu

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>